La 12 decembrie 2011, Mădălina a împlinit 1 an şi 6 luni de la naştere. Pe parcursul ultimei luni, am observat mai multe progrese în evoluţia sa pe care am dorit să le notez. Şi-a dat frâu la vorbă şi acum vorbeşte cu treabă şi fără. Repetă după noi aproape tot ce spunem, stâlcit, dar repetă şi cu preponderenţă ultimele silabe ale cuvântului.
Atunci când nu suntem în preajma ei discută şi cu păpuşile pe care încearcă să le adoarmă în felul cum este adormită ea de către „mami”. Mai nou este că a început a fredona prin casă şi cuvintele unor melodii pe care le ascultă la TV ex: „Fuga, fuga doi copii” de Olga Ciolacu, „Ghiţă” de Cleopatra Stratan, „Fata tatei” Gheorghe Ţopa ş.a. Totuşi cea mai iubită melodie rămâne şi în continuare „Nu mi-e frică de bau bau”. Am impresia ca ar putea s-o asculte ore în şir fără a emite careva pretenţii. Trebuie să recunosc că uneori întrece măsura cu acest cântec, dar aşa sunt copiii. Cel mai mult m-a mirat faptul că îi poate recunoaşte pe unii din artişti de la TV, iar atunci când este întrebată cine cântă spune cu exactitate: „ţiopa” – Gheorghe Ţopa, „iulia” – Zinaida Julea, „ciuc” – Igor Cuciuc şi „puica” – Anişoara Puică. Ne-am propus să scăpăm de „pamperşi” până la vârsta de 2 ani. Desigur că în acest caz am întâlnit mari dificultăţi, dar continuăm să facem tot posibilul ca în primăvara anului viitor să putem spune că ne-a reuşit şi să putem atribui acest deziderat la categoria reuşitelor. Deocamdată pot spune că îi place sa stea la oliţă, dar îmbrăcată. Facem eforturi, în continuare.
Adoră să mănânce de una singură – chiar dacă se murdăreşte. Apreciem intenţia şi voinţa, încurajându-i independenţa în limitele posibilului. Suntem conştienţi că trebuie să ne pregătim de grădiniţă şi în acest sens este necesar de a dezvolta aceste aptitudini. Am observat că a început mai mult să prefere joaca în locul televizorului, ceea ce ne-am dorit.
Când vin seara de la serviciu, m-ă întâmpină la uşă, iar dacă am în mână sacoşe, încearcă să vadă ce este în ele. Atunci când găseşte lucrurile care îi plac se joacă cu ele. Cele de care nu are nevoie le dă lui „mami”. Se bucură foarte mult când este servită de către adulţi cu „mamani” – bomboane.
Un alt aspect faţă de care manifestă interes este că îi place să răsfoiască reviste, cărţi uitându-se la desene. Încearcă să desene, desigur că în felul ei – mâzgăleli. Cere „eionu” – creion, pentru a desena. Cunoaşte toate părţile corpului şi duce cu exactitate mâna către ochi, păr, ureche, picioare sau năsuc. Este bravo şi la băiţă, îşi spală toate părţile corpului de una singură.
Am rămas impresionat şi de felul că reuşeşte să deschidă sertarul de la dulăpiorul său şi îşi alege hăinuţele care îi plac. Încearcă să facă un fel de modă prin casă. Desigur fetele sunt fete. Şi în acest caz m-am convins odată în plus. A fost de ajuns să o duc o singură dată la oglindă pentru a se privi şi de atunci…
Împreună cu „mami” au început să înveţe şi unele poezioare pe care le spune stâlcit şi cu ajutor. Îi place foarte mult doar anumite cuvine din poveşti şi piezii de genul: „cocoasa, cocoasa (gogoaşă) am să te mănânc”. Şi, totuşi, cel mai mult ne place amândurora nouă părinţilor atunci când suntem îmbrăţişaţi şi sărutaţi. O poate spune, cred că fiecare părinte…
