10 ian. 2010

Mamă, Tată primiţi-mă cu bucurie!

Ziua în care am aflat că voi deveni tată, a fost una cu totul specială. Trebuie să recunosc că de la început, mai exact în primele săptămâni, am devenit puţin emoţionant. În gând îmi apăreau tot felul de întrebări: sunt pregătit să îmbrăţişez rolul de tătic? Cum ne vom descurca? Cum se va schimba viaţa noastră? Cunoşteam faptul că a fi tată, este un privilegiu pe care ţi-l oferă viaţa, dar să fii un tată în sensul deplin al cuvântului este totuşi o adevărată responsabilitate.


Odată cu trecerea timpului deja mă obişnuisem cu faptul că în curând voi trece în categoria tăticilor. Ba mai mult, toate gândurile, discuţiile erau legate de apariţia pe lume a nou-născutului. Important este că odată cu trecerea timpului îmi doream acest rol din tot sufletul. Sentimentul paternităţii a devenit un atu, care mi-a cultivat dorinţa de a deveni părinte. 


Zilele au trecut, iar în momentul când puiul de om a început să se mişte în burtica mamei, am devenit de-a dreptul fericit. Sentimentele trăite în acea clipă sunt greu de explicat, pentru că e mai bine să simţi această fericire, decât să-ţi fie povestite de nenumărate ori. Cel mai bine, însă te poate înţelege doar cei care au parcurs această cale. Punând mâna şi simţind lovitura aceea uşoară, trăieşti emoţii de nedescris.

Anume în acele clipe îţi dai foarte bine seama că nimeni şi nimic pe lume nu se compară cu fericirea şi dragostea de a fi PĂRINTE.