Ziua în care am aflat că voi deveni tată, a fost una cu totul specială. Trebuie
să recunosc că de la început, mai exact în primele săptămâni, am devenit puţin
emoţionant. În gând îmi apăreau tot felul de întrebări: sunt pregătit să îmbrăţişez
rolul de tătic? Cum ne vom descurca? Cum se va schimba viaţa noastră? Cunoşteam
faptul că a fi tată, este un privilegiu pe care ţi-l oferă viaţa, dar să fii un
tată în sensul deplin al cuvântului este totuşi o adevărată responsabilitate.
Odată cu trecerea timpului deja mă obişnuisem cu faptul că în curând voi
trece în categoria tăticilor. Ba mai mult, toate gândurile, discuţiile erau
legate de apariţia pe lume a nou-născutului. Important este că odată cu
trecerea timpului îmi doream acest rol din tot sufletul. Sentimentul
paternităţii a devenit un atu, care mi-a cultivat dorinţa de a deveni părinte.
Zilele au trecut, iar în momentul când puiul de om a început să se mişte în
burtica mamei, am devenit de-a dreptul fericit. Sentimentele trăite în acea
clipă sunt greu de explicat, pentru că e mai bine să simţi această fericire, decât
să-ţi fie povestite de nenumărate ori. Cel mai bine, însă te poate înţelege
doar cei care au parcurs această cale. Punând mâna şi simţind lovitura aceea uşoară,
trăieşti emoţii de nedescris.
Anume în acele clipe îţi dai foarte bine seama că nimeni şi nimic pe lume
nu se compară cu fericirea şi dragostea de a fi PĂRINTE.
